Katy Perry s-a căsătorit cu Russell Brand, în India
Se pare că fata care declara în 2008 că a sărutat o fată şi i-a plăcut este cât se poate de hetero. După ce a făcut vâlvă în toate topurile muzicale cu piesa I Kissed a Girl, Katy Perry s-a hotărât să-şi pună pirostriile.
Evenimentul a avut loc la aproape un an după ce cântăreaţa a fost cerută în căsătorie de către iubitul său, Russell Brand. Le-a luat ceva timp să-şi facă pregătirile. Era şi normal dacă ne gândim că cei doi au ales să organizeze o nuntă mai specială.
Katy şi Russell şi-au unit destinele printre sălbăticiuni, într-un complex din cadrul rezervaţiei indiene de tigri Ranthambore National Park, în cadrul unei ceremonii tradiţionale hinduse. Se pare că mirele a sosit pe un cal (nu ştim dacă era alb sau nu dar ştim că era înconjurat de cămile şi elefanţi).
Original mod de a spune DA.
Ah, şi mai ştim că Rihanna a fost domnişoară de onoare.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu